În Anglia închirierea se face de obicei prin agenții. Există câteva site-uri mari, poate că cel mai popular este RightMove.
După ce ai găsit un apartament sau o casă care îți place, agenția îți dă un chestionar să-l completezi. Este de fapt un fel de aplicație/cerere din partea ta, cum că vrei să închiriezi. Ei bine, pe acel chestionar va trebui să specifici unde lucrezi, ce salariu ai, câți ani ai, cine e șeful tău, dar nu și de unde ești. Probabil că informația despre țara de baștină ajunge la proprietar pe cale orală. Formularul ajunge de asemenea la proprietar, care va decide dacă să te primească sau nu.
Tot în această etapă se va face un background verification de către o firmă terță. Această verificare m-a costat 200 de lire. Probabil că te caută prin bazele de date ale poliției sau altele similare. Dacă totul e ok, primești o ofertă oficială de închiriere, pe care o accepți într-un termen stabilit, raspunzănd la email.
După ce ești acceptat, plătești comisionul agenției (100-200 lire) și o garanție care este un pic mai mare decât o lună de chirie. Interesant este că garanția nu va fi parcată la proprietar sau la agenție, ci la o altă firmă, care se ocupă cu așa ceva. Firma merge la apartament, unde face poze și un raport în care descrie fiecare zgârietură din casă.
Când predai apartamentul, firma aia vine din nou să vadă dacă e curat și dacă au apărut zgărieturi noi. Mie mi-au reținut 70 de lire din garanție deoarece coșul de gunoi de afară era prea plin și a trebuit să facă ei debarasarea. Plus că pe bateria de la chiuveta din baie rămăseseră niște pete de calcar… Asta după ce făcusem curat o zi întreagă. Un lucru e sigur: returnarea garanției nu e după cum are chef proprietarul.
Pe scurt, închirierea în UK (și cred că în vest în general) e un sistem pus la punct, care protejează oarecum ambele părți. Relația chiriaș-proprietar este intermediată profesionist, după reguli clare, aș spune chiar stricte. La fel și tot ce ține de bani, plăți, garanții. Există termene, penalități, garanții reciproce.
Am scris toată treaba asta pentru a încerca o comparație cu practica închirierilor din București. Dar comparația nu prea are rost, așa că mă opresc aici. Rămâne un articol de informare, poate de inspirație? Poate.
