Fundația Raspberry anunță un nou produs, la cinci ani de când a lansat primul Raspberry Pi, o placă de dezvoltare care a devenit între timp celebră.
Noul Raspberry Pi Zero W este o variantă îmbunătățită a lui R-Pi Zero, cu wireless LAN și Bluetooth. Prețul la producător este de numai 10 dolari. Va costa probabil dublu în România.
Specificațiile noului Raspberry Pi W
Noul model aduce un plus de conectivitate pentru a evita dependența de hub-uri USB. Cu bold sunt trecute noutățile față de Pi Zero:
- Procesor 1GHz, single-core CPU
- Memorie 512MB RAM
- Port Mini-HDMI
- Port Micro-USB On-The-Go
- Alimentare Micro-USB
- Header compatibil HAT cu 40 de pini
- Conector camera CSI
- 802.11n wireless LAN
- Bluetooth 4.0
Anunțul oficial al noului produs este aici.
Un lucru interesant despre R-Pi: mura din logo-ul său este de fapt desenul 3D al unei molecule de Buckminsterfullerene, o moleculă sferică a cărei formulă chimică este C60.
În curând, detalii despre un proiect personal Internet of Things (IoT) de monitorizare a locuinței, bazat pe o asemenea placă de dezvoltare. Teaser: Homemonitor.